Ce-i face pe bebelusi fericiti?
Putem vorbi despre fericirea bebelusilor? De unde stim ca ei pot fi fericiti la doar cateva luni de zile? Majoritatea parintilor cred ca atunci cand copilul este imbracat bine, hranit suficient si are cele mai frumoase jucarii el este fericit. In primele luni de zile creierul bebelusului se dezvolta foarte rapid, de aceea implicarea adultilor in viata lor are o importanta deosebita in procesul de invatare si fixarea sentimentelor.
Specialistii psihologi sustin ca un copil fericit este predispus:
- sa aiba sentimente si emotii fata de ceilalti
- sa poata sa distinga diferite sentimente
- la 3.5 ani – intelege sentimentele altor persoane si isi exprima intelegerea lor
- la 4,5 ani – poate sa-si inteleaga comportamentul si sa-si descrie sentimentele
Nu putem afirma ceva cu certitudine despre fericire, ci doar ca ea este ceea ce percepe si ce simte fiecare. Desi ne este greu sa credem ca un copilas de cateva luni are capacitatea de a percepe daruirea unui parinte, el totusi simte asta chiar din primele zile de viata.
Cum se simte un bebelus fericit?
Un bebelus fericit stie ca este iubit, isi da seama ca este unic si special, este pretuit, incurajat si recompensat de parinti. Este greu sa vorbim despre personalitatea bebelusilor, ca fiind definitorie. Personalitatea bebelusilor incepe chiar din viata intrauterina, o serie de factori sunt implicati in formarea caracterului sau: starea de santatea a mamei dar si cea spirituala. Studiile arata ca bebelusii cei mai fericiti au fost cei care au avut o mamica sanatoasa din toate punctele de vedere si acest lucru se observa chiar din primii ani de viata al bebelusului. In primele luni bebelusul este ca un “burete” care va absorbi orice informatie fie buna fie rea, de aceea este atat de important sa-l intampinam cu o atmosfera santoasa si echilibrata.
Fii alaturi de el!
- Daca o particica a personalitatii lui nu va place, va enerveaza, el va simti acest lucru si pur si simplu o va ascunde si nu va fi deloc fericit pentru acest lucru.
- Intotdeauna fii de partea lui si iubeste-l asa cum este el, cu calitati si defecte.
- Un copil sta cu placere sa vada cum se descurca un adult in anumite situatii si incepe sa imite.
- Varianta ideala este de a lucra impreuna la ceva.
- Nu radeti de sentimentele lui, s-ar putea sa il raniti involuntar.
- Cu cat mai multa atentie, mai multa sustinere, mai mult ajutor va primi copilul din partea adultilor, cu atat mai mult se va simti fericit.
Copiii nostri fericiti…un subiect atata de banal, zicem noi,dar care e asa complex…cel mai tare au nevoie de dragoste si intelegerea sentimentelor pt a fi ferciti,de caldura din sanul familiei,de linistea care li se ofera atunci cand noi,parintii suntem in armonie perfecta…copiii sunt ca un seismograf…percerp imediat cand urmeaza “cutremuul”si se resimte in comportamentul lor…in tot ce vor intreprinde pe viitor…conteaza f mult sa stim cum sa traim frumos in fata lor,pt ca ei sa aiba un exemplu demn de urmat….
Pentru mine,fericirea lui e cea mai importanta pe lumea asta…stiu ca de mine depinde un lucru atat de usor de realizat si de asta fiecare zambet al lu,fiecare lacrima a lui e ca o provocare de a ma face sa vreau sa-l vad mereu zambind…mereu sclipind de fericire.Asa simt eu fericirea lui,a baiatului meu scump!
Bine ai venit pe site Andreea!
Imi place cum subliniezi idea de a trai frumos in fata lor, cred ca e cel mai important lucru ca ei sa vada un exemplu stabil si vrednic de urmat de la parinti. Am convingerea ca fericirea copilului trebuie sa inceapa in familie.
Felicitari pentru copilas!
Doctorc,oricine-ai fi tu,mersi pt commenturi…si site-ul tau e f misto,personal imi place mult,e realizat intr-un stil f familial,f apropiat de omul de rand si problemele lui cotidiene…Bafta in continuare iti doresc atat cu site-ul,cat si cu rezidentiatul..
exista o problema care ma framanta de mult, si anume legatura biologica dintre sentimente si organismul uman. spuneai si tu ca sentimentele “se invata”.
e posibil atunci ca, la absurd vorbind, un copil crescut de lupi sa nu aiba sentimente? sau sa nu caute fericirea?
care e procesul bio-chimic prin care se produc sentimentele si senzatiile? (ex: substantele halucinoge, disociative, etc - ajung la creier si viata spirituala sufera modificari - cum?).
unde anume se produce, daca aceasta intradevar exista, conexiunea dintre sanatatea fizica si cea spirituala?
Imi pare ca tu faci confuzie in ceea ce priveste termenul beleusi!
In fine, expunerea ta e destul de vaga, ma asteptam sa ne dai o reteta a fericirii, construita pe o alimentatia sanatoasa si pe un psihic puternic.
Nu mi-o lua in nume de rau, asta e parerea mea!
Carmen bine ai venit pe site!Multumesc si eu pentru aprecierea care o ai fata de site…la fel si site-ul tau sublineaza problemele cotidiene ale medicilor cu puncte bine definite.Succes si tie1
Piticul bine ai venit pe site!
Nu cred ca am o reteta a fericirii care sa functioneze pentru toti copii.In legatura cu dieta sanatoasa o poti gasi in articolele despre diversificarea alimentatiei(vezi http://doctorc.ro/?p=106), dar in ce priveste psihicul puternic care se va forma din primii ani de viata va depinde in mare parte de educatia care o va primi de la parinti.
Parintii isi petrec mai mult timp citind (simboluri verbale - cuvinte), nerezervandu-si suficient timp pentru a se implica cu adevarat in experienţele personale ale copiilor lor, acestea reprezentand cel mai eficient proces de invatare. Observatiile pe care le fac copiii cu privire la vietile parintilor lor vor avea cel mai mare impact în vieţile lor.
Caracterul copilului ii va defini viata, asa ca scopul tuturor invataturilor este acela de a aduce copilul la un nivel la care poate sa-si dezvolte propriile convingeri fie el de orice natura.
Fericirea copiilor nostri este cel mai important pentru noi parintii, nu? Si nu numai la stadiul de bebelus, ci pe tot parcursul vietii! Noi suntem un exemplu pentru ei in absolut toate sensurile, inclusiv in demonstrarea tandretii si a iubirii. Pana acum ceva timp nu se punea accent pe importanta sentimentelor, mai exact a inteligentei emotionale. Daca este importanta? Este vitala din punctul meu de vedere! Un individ incapabil sa demonstreze empatie,dragoste etc mi se pare incomplet si daca el nu sufera, cu siguranta va face sa sufere persoanele din jur, incapabil fiind sa inteleaga si sa accepte anumite reactii. Asa ca haideti sa ne facem copiii fericiti, aratandu-le fara sfiala ca atat bucuria cat si tristetea fac parte din viata, ca nu e o rusine sa te exprimi emotional, dimpotriva e o mare calitate. Si acest lucru poate fi dobandit prin exemplul nostru de zi cu zi: un copil iubit de parinti este cu siguranta fericit si va cauta la randul lui sa faca acelasi lucru cu copiii lui!
Diana bine ai venit pe site!
Este foarte vitala demonstrarea tandretei si iubirii asa cum spuneai si tu,poate chiar cheia succesului in a avea o familie fericita.Parintii care sunt rusinosi sa se exprime emotional fac o eroare destul de grava,chiar daca traim intr-un mediu stresant copii trebuie sa vada in parinti cel mai bun exemplu posibil.
Nasterea este foarte solicitatnta pentru femeie, si in primele zile nu prea poate sa ii acorde toata atentia de care are nevoie copilul si are nevoie de sustinere
bebelusul meu are 3 luni si iese cu scaunul o data la trei zile, mananca doar de la san iar acum am inceput sa ii dau cate o lingurita de morcov si portocala ce pot sa fac sa iese in fiecare zi sau este normal….ceea ce nu cred.Eu beau in fiecare zi ceai de musetel si chiar i-am mai dat si lui dar am citit undeva ca ii poate provoca ceva la intestine,ce imi recomandati
va multumesc
Acum un an l-am nascut pe Codrin. De atunci incerc tot timpul sa-l fac fericit, sa cante, sa rada cu mine, sa se simta iubit. Am reusit. Pe de alta parte insa … daca trebuie sa ma desprind de el cateva minute e vai si-amar! Plansete in disperare! Sotul spune c-am gresit “luandu-l atat in seama” si ii aplica tratamentul opus: stand cu el in camera, nu-l prea baga in seama, tratandu-l cu indiferenta si doar din cand in cand recompensandu-l cu un zambet sau cu un “bravo” legat de faptele lui Codrin.
Recunosc ca atunci cand e cu tatal lui baiatul e calm, isi vede de jucariile lui si nu protesteaza atat de mult cat o face cu mine. Dar nici nu zambeste sau rade.
Cum e bine sa procedam in relatia noastra cu copilul nostru asa incat sa fie fericit dar sa nu ajunga un rasfatat cu care sa nu ne putem intelege?
Va multumesc anticipat pentru sfatul dvs.