Pozitii bune pentru alaptarea la san

Laptele uman reprezinta “standardul de aur” in alimentatia copilului. Alimentatia la sanul mamei creeaza o relatie mama-copil, care va fi resimtita toata viata, si inafara de acest considerent emotional, alimentatia la san aduce numeroase avantaje atat mamei cat si copilului. Pozitionarea corecta a copilului la san, este importanta, deoarece multe probleme legate de supt, printre care si ragadele, sunt datorate unei proaste pozitionari la sanul matern. Vom incerca sa descriem cateva dintre pozitiile cele mai uzitate pentru alaptarea la san.

N.B. Inaintea oricarui supt asigurati-va ca stati confortabila, fara sa va simtiti muschii incordati si pentru aceasta folositi-va de perne moi.

Mama asezata pe un scaun :

Dupa asezarea pe un scaun, va veti ridica picioarele cu ajutorul unui taburet sau al unei perne mari, astfel incat genunchi sa fie mai ridicati decat coapsele, sau va puteti incrucisa picioarele. Pentru a nu va aplecati peste copil si pentru a sta confortabila puneti-va intre spatar si spate o perna. Dupa ce va pozitionati, asezati bebelusul in adancitura bratelor indoite, pe perne, daca e nevoie, la nivelul sanului astfel incat sa nu va aplecati niciodata peste copil iar corpul bebelusului sa fie lipit de al dumneavoastra. Bratul copilului care se afla lipit de dumneavoastra trebuie sa-l plasati sub bratul dumneavoastra.

Mama asezata intr-o canapea:

Mama asezata pe o canapea ajutata la nevoie de o perna sau mai multe pentru a aduce bustul in fata fara efort si cu picioarele suprainaltate, cu ajutorul unui taburet. Utilizati, daca aveti posibilitatea, o perna speciala pentru alaptare, adica umpluta cu microbile, care va va ajuta sa va fixati perfect pentru alaptare. Instalati-va bebelusul pe perna, in adancitura bratelor indoite, cu burtica lipita de corpul d-voastra, cu fata privind spre san. Nu va aplecati niciodata bustul peste copil!

Mama intinsa pe o parte:

Acesta pozitie, deosebit de relaxanta, poate fi practicata daca ati nascut prin cezariana sau daca cicatricea postepiziotomie( incizia perineului) va deranjeaza si nu puteti sta pe fund. O alta indicatie pentru folosirea acestei pozitie ar putea fi cazul in care aveti probleme legate de hemoroizi. Mama se va intinde pe o parte, isi va plasa capul pe o pernita astfel incat ceafa sa fie destinsa. Puneti bebelusul pe pat cu gura la inaltimea mamelonului, cu fata intoarsa spre san si cu burta lipita de burta d-voastra ; e indicat sa puneti o perna la spatele copilului pentru a preintampina rostogolirea bebelusului.

Leave a Reply